fb_wide_3_SI

Și tu poți lupta împotriva afecțiunilor oncologice. Soluții pentru tratarea cancerul mamar și de col uterin.

O femeie este expusă de-a lungul vieții unor riscuri de sănătate diverse la care corpul acesteia trebuie să se adapteze. Unele afecțiuni apar mai târziu, altele se pot declanșa mai devreme, iar fiecare persoană este unică prin modul în care reacționează la factorii de risc, istoricul unic al sănătății din familie și stilul de viață de zi cu zi.

Cancerul mamar a devenit o afecțiune foarte răspândită în rândul femeilor de orice vârstă din toată lumea. Cu cât o femeie adoptă mai devreme un regim de viață sănătos și monitorizează prin screening anual sau autopalpare starea sânilor săi, aceasta poate sesiza din timp dacă au loc modificări în structura corpului.

Astfel se poate realiza diagnosticarea timpurie, iar dacă se remarcă apariția nodulilor mamari, aceștia trebuie ținuți anual sub observație prin monitorizare ecografică. Diagnosticarea se face în urma unei mamografii, în cazul femeilor trecute de 40 de ani sau a unei ecografii mamare în cazul femeilor până în 40 de ani, iar rezultatul este interpretat de un medic specialist.

Ce acțiuni de tratament există în cazul diagnosticării cu cancer mamar?

Există trei posibilităţi de tratament curativ: chirurgical, chimioterapic şi radioterapic, aplicate singure sau în combinaţii, cu scopul de a vindeca, de a prelungi considerabil durata de viaţă sau de a ameliora calitatea ei.

Pentru o mai mare siguranță a corectitudinii diagnosticului, este recomandată a doua opinie furnizată de un medic specialist.

Diagnosticul şi tratamentul cancerului mamar trebuie completate de consultații de nutriție, suportul psihologic și în anumite cazuri de chirurgie plastică reconstructivă.

New call-to-action

Dacă se află într-o astfel de situație delicată, o pacientă are nevoie de tot sprijinul medical și susținere din partea celor din jur. Este bine ca ea să simtă că este protejată încă de la primul diagnostic. 

O asigurare de sănătate privată este soluția optimă în astfel de momente. De exemplu, Vital Care, asigurarea care oferă acces la servicii de specialitate ce ar putea costa foarte mult fără acoperire, cuprinde următoarele: 

  • Servicii medicale necesare în fază incipientă și de monitorizare medicală
  • Servicii medicale precum chimioterapie și investigații de imagistică avansată
  • Intervenții chirurgicale, recuperare medicală și alte servicii non-medicale
  • Costurile intervențiilor chirurgicale pentru corectarea defectelor funcționale
  • A doua opinie medicală de la partenerii medicali Signal Iduna
  • Sesiuni de tratament psihologic și nutrițional
  • Servicii medicale la nivel național cât și în clinici din UE și Turcia

Orice femeie care consideră ca este expusă la factorii declanșatori ai cancerului mamar, ar trebui să afle de asigurarea de sănătate privată Vital Care. Odată obținută, asigurarea îi va oferi atât confort psihic, cât și fizic datorită posibilității de a apela la servicii medicale de înaltă specialitate. 

Cumpără Vital Care online

Asigurarea Vital Care oferă acoperire încă de la primul diagnostic al cancerului de col uterin. Micro leziunile din colul uterin nu prezintă simptome, de aceea este esențială realizarea testului Papanicolau la un interval recomadat de medic. 

Orice femeie trebuie să știe că:

  • Testarea virusului HPV este esențială, întrucât acesta este cel mai important factor de risc și se transmite pe cale sexuală 
  • Testul Papanicolau are un rol important în vederea depistării posibilelor modificări celulare
  • Aproximativ 12 femei din România depistează zilnic că au cancer de col uterin
  • România înregistrează 7,5% dintre totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în UE
  • 10% dintre cazuri sunt descoperite după o consultație de rutină.

Sentimentul de teamă care poate să apară la primirea unui diagnostic cu o afecțiune oncologică este copleșitor. De aceea, femeile trebuie să cunoască încă de la început toate aspectele legate de procesul și modul de tratare pentru a putea înfrunta cu pozitivism realitatea.  

Descoperă cum poate ajuta în aceste situații asigurarea privată de sănătate Vital Care. Intră pe pagina dedicată femeilor informate și puternice.


New call-to-action

 

Categorii: asigurari sanatate